Mesajul transmis de administratorii firmei de GPL din Crevedia: „Înțelegem DEVASTAȚI încercarea extremă prin care trec atât de multe familii”

Mesajul transmis de administratorii firmei de GPL din Crevedia: „Înțelegem DEVASTAȚI încercarea extremă prin care trec atât de multe familii”
Publicat: 28/08/2023, 14:48
Actualizat: 28/08/2023, 14:57

Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă, administratorii firmei de GPL din Crevedia, susțin, într-un comunicat transmis presei în cursul zilei de luni, că înțeleg „devastați încercarea extremă prin care trec atât de multe familii” și speră să nu fie „descalificați în străduința asumată de a o alina”.

În același context, ei spun că vor fi rezervați în comunicări, inclusiv din cauza procedurilor penale.

„Urmare a tragediei cauzate prin incendiul din localitatea Crevedia, în reprezentarea societății FLAGAS SRL ne găsim cu prioritate preocupați în aceste zile de situația victimelor și a tuturor persoanelor care au avut și au de suferit în orice mod din pricina acestui accident.

La nivelul companiei și la nivel personal, ca administratori ai acesteia, căutăm sa identificăm cu rapiditate și eficiență soluții concrete care să sprijine persoanele în suferință și efortul autorităților, și care să completeze mobilizarea impresionantă și angajamentul pe care deja mulți oameni de bună credință le-au dovedit fără ezitare.

Încercați de nespusă mâhnire, înțelegem devastați încercarea extremă prin care trec atât de multe familii și sperăm să nu fim descalificați în străduința asumată de a o alina.

În contextul dat și din respectul datorat îndeosebi celor direct afectați de această nenorocire, comunicările noastre vor fi rare și reținute, inclusiv procedurile penale deja inițiate impunându-ne, chiar dacă astăzi nu la nivel formal, o astfel de conduită”, au transmis, luni, administratorii firmei de GPL din Crevedia, citați de G4Media.

explozie a avut loc sâmbătă, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, în urma căreia două persoane au murit. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că în urma exploziilor au fost și alți 56 de răniţi, dintre care 39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi. Mai mulţi răniţi au fost transferaţi la spitale din Belgia, Austria, Italia Germania și Norvegia, transmite ministerul Sănătății de la București.

Vă recomandăm să citiți și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Aplicația Google Essentials, lansată pentru utilizatorii de Windows